Accidente rutiere – Ce trebuie sa stim

 

Conducătorii auto implicaţi într-un accident de circulaţie, din care a rezultat numai avarierea autovehiculelor, sunt obligaţi să se prezinte la organele de poliţie pentru declararea evenimentului, împreună cu autovehiculele avariate. Conducătorii auto implicaţi au obligaţia de a prezenta organelor de poliţie următoarele documente: actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al autovehiculului, dovada de achitare a primei de asigurare prin efectul legii.

ATENŢIE !

În cazul accidentelor de circulaţie cu avarii (tamponări) conducătorii auto implicaţi au obligaţia de a se prezenta în termen de 24 ore de la producerea accidentului la unitatea de poliţie pentru întocmirea documentelor de constatare, care se eliberează numai în baza declaraţiilor date de aceştia. Neprezentarea în acest termen constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, iar permisul de conducere se reţine, perioada de suspendare fiind de 30 zile.
În cazul în care unul din conducătorii auto implicaţi părăseşte locul accidentului sau refuză să se prezinte la poliţie, celălalt conducător auto trebuie să furnizeze cât mai multe amănunte despre autovehiculul respectiv (tip, număr de înmatriculare, marca, etc.) şi, dacă este posibil, datele eventualilor martori oculari.
Lucrătorii de poliţie vor efectua demersurile necesare pentru identificarea autovehiculului implicat în evenimentul rutier şi a conducătorului auto care nu s-a prezentat la poliţie în vederea constatării.
În cazul în care autovehiculul dumneavoastră a fost avariat în timp ce era staţionat sau parcat, este necesar să vă deplasaţi cu acesta la sediile menţionate pentru declararea evenimentului şi efectuarea documentelor de constatare.

Constatarea Amiabila

 

Pentru evenimentele în care au fost implicate doar două vehicule, din care au rezultat numai pagube materiale, avizarea societăţilor din domeniul asigurărilor se poate face şi în baza unui formular tipizat, eliberat de societăţile din domeniul asigurărilor, denumit constatare amiabila de accident, în care conducătorii vehiculelor respective consemnează circumstanţele producerii evenimentului, datele personale de identificare a vehiculelor implicate, precum şi a propriilor asiguratori.

In cazul in care in evenimentul rutier sunt implicate mai mult de doua autovehicule si/sau obiecte ( borduri, garduri, semne circulatie, etc …. ) sau au rezultat vatamari corporale NU SE POATE INCHEIA CONSTATARE AMIABILA DE ACCIDENT iar evenimentul rutier trebuie declarat la politie in maxim 24 ore de la producere .

Adrese si telefoane Sectii politie pentru accidente rutiere

 

București (toate sectoarele)

Adresa: Str. Splaiul Unirii nr. 311, sector 3 , Bucuresti,

Telefon:   021/323.75.60 (incinta Auto Cobălcescu)

Ilfov                                       

Adresa: Sos. Fabrica de Glucoză nr. 7, sector 2, Bucuresti,

Telefon: 021/232.98.35

Pentru orice intrebare contactati consilierii nostriiContact us